Director Web - www.linkplus.ro

Cautare in director

Linkuri Sponsorizate

Reclama Google

Dată adăugare: November 23, 2007 10:33:22 PM

Filatelia

Filatelia se ocupa cu studiul marcilor postale si al timbrelor fiscale. Aceasta include modelul, productia si utilizarea timbrelor, dupa ce le-a fost autorizata producerea de catre autoritati guvernamentale, cele mai comune fiind autoritatile postale. Cu toate ca multi o confunda cu activitatea de a colectiona timbre, este o activitate distincta. De exemplu, filatelistii vor studia marci postale extrem de rare, nedetinandu-le, ori din cauza costului ori din cauza numarului foarte redus, pe cand colectionarul poate alege sa obtina si aranjeze timbrele, fara a fi prea mult deranjat de origine sau uzura.

Filatelia a inceput sa se dezvolte la scurt timp dupa aparitia primului timbru postal, asa-numitul One Penny Black, care a fost emis in data de 6 mai 1840, in Marea Britanie. Introducerea timbrelor in celelalte tari, a contribuit la raspandirea colectionarii lor. La inceput, timbrele erau colectionate pentru amuzament si erau utilizate, de pilda, pentru lipirea abajururilor de la becuri sau a tapetelor, ceea ce ducea, aproape intotdeauna, la distrugerea lor.

Cu timpul, oamenii au inceput sa se ocupe, mai atent, de timbre, desi numarul timbrelor emise era inca foarte redus. Pentru colectionarii de atunci era important sa-si formeze colectii generale, incercand sa cuprinda intr-o colectie toate timbrele din lume. Acest lucru ar fi de neimaginat in prezent, din cauza diferitelor emisiuni de timbre. In primii ani, filatelistilor nu le stateau la dispoziţie materiale ajutatoare sau posibilitati de pastrare a timbrelor in albume speciale, clasoare.

In anul 1860, au aparut primele albume de timbre postale din lume. Au fost inventate de filatelistul parizian Lallier si aveau forma unei mape, care avea o invelitoare de piele. Pentru toate timbrele care au aparut in lume, pana la acel moment, pe paginile din partea dreapta, era prevazut un spatiu gol, in care timbrul trebuia lipit. Pe paginile din stanga se afla stema, steagul si o scurta descriere a geografiei tarii care a emis timbrul.

Cel mai mare dezavantaj al acesor albume de timbre postale consta in faptul ca fiecare timbru trebuia lipit direct in album, cu clei de oase si cauciuc arabic. Cel care incerca sa le dezlipeasca din album, le distrugea. Mai multi filatelisti au inceput sa se gandeasca la o modalitate mai buna de pastrare a timbrelor, iar o modalitate rationala a fost descoperita de-abia dupa 21 de ani, in anul1881.

In 1861, au aparut primele cataloage pentru timbre. Britanicul Dr. John Edwars Gray si francezul din Strassburg, Berger-Levrault,au realizat primele liste de timbre postale. In aceeasi perioada, s-au infiintat si primele asociatii de filatelisti, care organizau intalniri, la care colectionarii puteau lua parte, pentru a face schimb de experienta, cunostinte si de timbre.

In anul 1862, au aparut primele reviste filatelice. Prima revista de filatelie, The Monthly Advertiser, a aparut in 15 decembrie 1862, in Anglia. La scurt timp, au aparut primele reviste de specialitate si in Germania si in Austro-Ungaria. Prima revista de filatelie din Germania s-a numit Magazin für Briefmarkensammler" si a fost tiparita, pentru prima oara, pe 1 mai 1863, de magazinul de monezi si antichitati Zschiesche & Koder, din Leipzig.

Revistele filatelice sprijineau, in primul rand, schimbul de timbre postale intre filatelisti, scriau rapoarte cu privire la noile emisii din toata lumea si informau pe coleciionari despre tot ce merita sa se stie despre filatelie.

In anul 1881, au aparut primele falturi pentru timbre. Acesteau rezolvau, pe termen lung, problema pastrarii timbrelor. Falturile pentru timbre au fost emise, pentru prima oara, de catre Dauth, comerciantul din Frankfurt de timbre postale. Erau numite Marken-Charniere, iar primele 1000 de bucati, care au aparut in lume, costau doar 75 Pfennig.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Filatelie




Siteuri Partenere

Reclame